vineri, 20 decembrie 2013

Vremuri tulburi, la limita dintre toleranţă şi înşelăciune

Ascultați și luați aminte, nu putem amesteca lumina cu întunericul !


Să luptăm împotriva ecumenismului, nu putem amesteca apa vieții cu otrava răului. Încă mai avem o șansă să ne întoarcem la Dumnezeu, cât avem zile de la Dumnezeu putem spune iartă-mă !

marți, 17 decembrie 2013

Va rugam din tot sufletul : NU VA SPERIATI si NU VA PANICATI !


Acum trei saptamani de zile am primit un mesaj de la o monahie, maicuta, din Romania, pana atunci nici macar nu aveam habar ca doamna respectiva ne citeste blogul de cateva luni de zile, nu incercase niciodata sa intre in legatura cu noi. Am discutat prin cateva mesaje si intr-un final ne-am intalnit cu dansa, are cam 60 de ani. La inceput am fost foarte suspiciosi, ne temeam sa nu fim inselati, dar monahia respectiva ne-a dat dat numarul de telefon de la manastire ca sa o putem verifica. Am sunat si totul a fost in regula.Am facut un legamant in fata dansei ca nu-i vom dezvalui identitatea si vom publica pe blogul nostru mesajul pe care il avea pregatit ( va marturisim sincer ca astazi regretam ca am mers la intalnirea respectiva, nu stim, habar nu avem daca aceste regrete sunt pacate mari in fata bunului Dumnezeu ).  Dupa cum stiti si dvs unul dintre administratorii blogului nostru locuieste in New York, Statele Unite ale Americii, asa ca la intalnirea respectiva am mers ceilalti baieti care ne ocupam de administrarea blogului.

Noi trebuia sa publicam acest mesaj in urma cu trei saptamani de zile, asa cum promisesem, dar din cauza tulburarilor sufletesti nu am putut sa facem asa ceva. Ne-am legat in fata monahiei respective sa nu discutam nici cu cei mai apropiati oameni de aceste lucruri, doar sa publicam mesajul pe blog. Cand am auzit despre ce este vorba ne-am speriat groaznic, ni s-au inumuiat picioarele de frica, eram foarte derutati si nu stiam cum sa procedam, nici in ziua de astazi nu stim de ce ne-a ales bunul Dumnezeu sa va spunem noi asa ceva, in fine…Monahia respectiva ne-a spus ca ramane la latitudinea noastra daca le spunem oamenilor despre aceste mesaj, sau tacem din gura si pastram totul pentru noi. Bunul Dumnezeu ne va judeca si El stie mai bine ca noi daca am procedat corect sau nu.
Despre ce este vorba
Sus, ascuns in muntii Romaniei, traieste un monah batran care are viata pustniceasca de aproape 70 de ani. Pustnicul respectiv, odata la cateva sapatamani, o spovedeste pe monahia cu care ne-am intalnit noi, ea este singura lui legatura cu lumea pamanteasca, o spovedeste de peste 25 de ani. Ne-a spus in ce zona a tarii vietuieste pustnicul, care este numele de calugarie, si pentru ce s-a retras in viata pustniceasca, pustnicul o sa devina zavorat de anul viitor. Realizati si dvs ca nu va putem da detalii despre acest pustnic, va spunem doar ca vietuieste undeva in muntii Apuseni si  are o chilie sapata in pamant.

Pustnicul respectiv este inaintevazator cu duhul si stie extraordinar de bine ce se petrece la ora actuala in lume: razboaie, catastrofe, masonerie, indracirea oamenilor, ruperea de bunul Dumnezeu, satanism si masonerie, etc. Monahia respectiva ne-a spus ca pustnicul, cam de doua luni, are niste viziuni groaznice:tara noastra o sa fie lovita de un cutremur extrem de puternic, mult mai violent ca cel din anul 1977.  A vazut orase romanesti rase de pe suprafata pamantului, zeci de mii de oameni care alergau in bezna noptii si urlau de durere si chinuri, biserici transformate in mormane de fier si caramida, oameni de vaza din tara noastra vor pieri in acest cutremur violent. Nu ne-a spus nimic de o data exacta, ora, zi, ne-a spus ca o sa se petreaca undeva dupa miezul noptii. Dupa aceasta catastrofa este extrem de important sa nu ne rupem de bunul Dumnezeu, sa nu devenim hulitori si indraciti, sa avem putere sa ne plangem pacatele si sa-l rugam pe Tatal ca sa ne mai tina in viata.  Dupa aceasta catastrofa romanii isi vor schimba radical modul de gandire, unii dintre ei vor deveni cei mai indraciti oameni de pe suprafata pamantului, altii vor porni pe calea bunului Dumnezeu si vor incerca sa-i salveze si pe ceilalti. Ni s-a spus ca acest cutremur este doar inceputul, omenirea o sa treaca prin clipe cumplite…nemaivazut vreodata pe pamant.

Parintele Ilarion Argatu a avut o viziune de acest gen. De luni de zile facem apel la dumneavoastra: rugati-va, lasati in spate cele rele, iubiti, fiti iertatori, incercati sa renuntati la patimi, ca nu se stie cand vrea bunul Dumnezeu sa incheiem socotelile cu viata pamanteaca. Unii dintre dvs au inteles mesajul, altii se afunda in cele rele si nu vor deloc sa plece spre lumina…

Va sintetizam in cateva puncte si restul mesajului primit:

- Antihrist este pe pamant si a inceput sa fie adulat de milioane de pamanteni, din cauza pacatelor nu ne putem da seama cine este.
- A spus ca pe tronul cel mare din tara noastra sta un om cu picioarele mancate de serpi vii care sufera cumplit ( nu avem mintea asa luminata sa va talcuim aceste lucruri ). Ori este presedintele tarii, ori Patriarhul Daniel, ori…nu stim ce sa va spunem.
- Tara noastra nu o sa mai fie asa cum o stim la ora actuala ( nu ni s-a spus mai mult ).
- Un om foarte important, in care romanii au fost mare incredere, o sa moara de mana straina.
- Singura noastra salvare o sa fie rugaciunea fierbinte catre bunul Dumnezeu, sa nu incercam sa hulim catre cer ca se va deschide pamantul sub picioarele noastre ( nici aici nu va putem talcui ).
- Tara noastra miroase a hoit si imputiciune, nu miroase a smirna si tamaie.
- Bolovani de piatra slujesc la altarele bisericilor ( din nou nu stim ce inseamna ).
- Undeva in lume o sa ploua cu mult sange ( ori ca este vorba de atentate si bombardamente , ori nu realizam noi care este intelesul ).

Cu umilinta in suflete va rugam sa ne iertati daca v-am pricinuit tulburari sufletesti. Bunul Dumnezeu sa fie cu noi toti si ne duca la mantuire. Doamne ajuta si Mantuire !

Am simtit nevoia sa dau mai departe acest mesaj, voi specifica sursa: http://deveghepatriei.wordpress.com/2012/11/12/va-rugam-din-tot-sufletul-nu-va-speriati-si-nu-va-panicati/

duminică, 15 decembrie 2013

Sectele vor merge în iad cu Biblia în mână

Ne vorbește Părintele Arsenie Boca despre sectanți.


Feriți-vă de acești slujitori ai diavolului !

vineri, 13 decembrie 2013

Dezbatere între ortodocși și baptiști

Dezbatere teologică dintre ortodocși și baptiști. Se dezbat majoritatea subiectelor importante și interesante despre neoprotestanți și secte !

Partea 1

Partea 2

Partea 3
 


Vă voi oferii o carte interesantă pe lângă video-urile de mai sus despre ”Începutul baptismului în România”, aici veți putea observa adevarata față a baptismului, e trist, în Romania sunt 900 de predicatori baptiști, iar în Ungaria de unde a început acest curent mai sunt vreo 70 de predicatori: 

joi, 12 decembrie 2013

Ne vorbește Părintele Arsenie Boca despre dragoste

Ne vorbește Părintele Arsenie Boca despre dragoste fraților, să luăm aminte din ințelepciunea Sfântului Ardealului !


Eu nu aș putea să exprim ce poate expune acest înțelept, Dumnezeu să vă ajute, sa fim cu băgare de seamă, în 50 de minute, învățătură pentru o viață frații mei iubiți !!!

miercuri, 11 decembrie 2013

Biblia Ortodoxă vs. Biblia sectantă

Biblia Ortodoxa are urmatoarele carti: Vechiul Testament are 39 de carti + 14 carti, adica 53 de carti; a lor nu are decat 39 de carti, restul le-au scos afara. Noul Testament are 27 de carti; acesta si la ei are tot atitea carti, dar este plin de greseli. Deci, Biblia adevarata ortodoxa, are un total de 80 de carti. Ei ii zic la a noastra ,,Biblia bogata” dar oare este una si saraca, oare Dumnezeu nu are numai o Biblie? Biblia este cuvantul lui Dumnezeu vorbit catre oameni, este glasul lui Dumnezeu catre om. Când ne rugăm, noi ridicam glasul catre El, iar cand citim Biblia El ne vorbeste noua, Sectarii au scos din Scriptura multe carti.

Iata greselile Bibliei sectare:

1. Pe ea nu scrie decat, Biblia – fara a mai scrie unde este editata si de cine, scrie acolo ,,Societatea biblica”, dar care-i aceea? In Biblia ilustrata veti gasi rachete, sportivi, tineri sarutindu-se, cladiri din SUA, presedinti ai S.U.A. Orice gasesti in ele numai pe Iisus Hristos nu. Intr-un loc este o cruce fara Hristos pe ea, l-au rupt pe Iisus de pe ea: lepădare de Iisus Hristos!
2. Au scos din Vechiul Testament 14 carti: de la proorocul Maleahi pana la Evanghelia lui Matei, urmatoarele carti: Tobit, Cartea Iuditei, Cartea lui Baruh, Epistola lui Ieremia, Cintarea celor trei tineri, Cartea a treia a lui Ezdra, Cartea intelepciunii lui Solomon, Cartea intelepciunii lui Iisus, fiul lui Sirah; Istoria Suzanei, Istoria omorârii balaurului Bel, Cartea I Macabei, Cartea II Macabei, Cartea III Macabei, Rugaciunea lui Manase, au scos afara de la pagina 917 la pagina 1097, adica un total de 180 de pagini. Ce scrie la Apocalipsa: ,,De va scoate cineva din cuvintele cartii acestei prooroci, Dumnezeu va scoate partea lui din pomul vietii si din cetatea sfânta si de la cele scrise in cartea aceasta” Apoc. 22, 19). Si ei au scos ce au vrut ei. Numai doua Biblii in lume sunt bune si egale: Biblia ortodoxa, pe care sectarii o zic Biblia bogata si Biblia catolica. Numai Biblia si Noul Testament aprobate de Sinod sint bune. Toate drăciile le-au facut, dracii de sectari, dracii ăştia fără de coarne.
3. Nu au Psalmul 50: in orice Biblie de cind ar fi ea, Psalmul 50 este: ,,Milueste-ma, Dumnezeule, dupa mare mila Ta . . . “, psalmul de pocainta al lui David, la ei este Psalmul 51, care zice: ,,Ai mila de mine, Dumnezeule, in bunatatea Ta!“, cu totul altul este sensul la noi si altul la ei.
4. In Psalmul 96, 7, la ortodocsi spune: ,,Sa se rusineze toti cei ce se inchina chipurilor cioplite si se lauda cu idolii lor” la sectari in Psalmul 97, 7 – căci nici numerotarea psalmilor nu este identică – scrie: ,,Sint rusinati toti cei ce slujesc icoanelor si care se falesc cu idolii”, lor nu le plac icoanele, ca le-au facut idoli. Dar idolii sunt: animale, pasari, oameni, zei, astri, soarele, pietrele; la acestea sa nu te inchini. Icoana il arata pe Dumnezeu, si Moise a facut Heruvimi in cort, tot icoane.
5. Numerotarea Psalmilor este gresita, au taiat un psalm in doua, la noi este psalmul 96, iar la ei 97. Textul este foarte încâlcit.
6. În Noul Testament, la Matei 1, 20 scrie la noi: ,,Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, logdnica ta”, iar la ei, la sectari scrie: ,,Pe Maria, nevasta-ta!” dar oare Maica Domnului i-a fost nevastă lui Iosif? Ce dracie! Cum s-a implinit atunci proorocia lui Isaia 7, 14: ,,Iata fecioara va avea in pintece si va naste fiu . . . “? Ce ratacire grozava, nu se naste Hristos dintr-o nevasta, ci dintr-o fecioara!
7. In Evanghelia de la Luca 1; 28, la noi scrie: ,,Bucura-te cea plina de har” iar la sectari:,,Plecaciune tie .. . .” Au inlocuit ,,Bucura-te” ca sa nu fie ca la noi la Acatist. In limba greaca scrie: ,,Herete” = bucura-te – alta greşeală a lor.
8. La Luca 1, 43, la noi scrie: ,,Si de unde mie cinstea aceasta, ca sa vina la mine Maica Domnului meu?” iar sectarii au pus: ,,mama Domnului” in loc de Maica Domnului, ei n-o cinstesc, ci o batjocoresc!
9. L-a Luca 1, 48, la ortodocsi scrie: ,,Ca iata, de acum ma vor ferici toate neamurile” la sectari scrie asa: ,,Ca iata de acum incolo, toate neamurile imi vor zice fericita”. Este o injosire adusa Maicii Domnului. Daca ei n-o cinstesc, atunci au ajuns s-o batjocoreasca, ca-i o femeie de rând, că a mai avut copii. Ce drăcii in capul lor!
10. Greşeli mai sunt la Tit 3, 10 si in multe locuri, asa-i Biblia lor, daca si-au stricat credinta si-au stricat si Scriptura.
11. La I Tim 3, 1: ,,De doreste cineva sa fie Episcop. . .” la ortodocsi, iar la sectari: ,, . . . sa fie episcop” cu explicatia, episcop = priveghetor, supraveghetor. Mare greşeală. Episcopii numai in Biserică îi gasim. Numai Biblia si Noul Testament tiparit de Biserică sunt bune, ca de sunt asa cum au fost si in urma cu 2000 de ani, ale lor va duc in Iad. Noi avem carti foarte vechi, scriptura nu-i de ieri sau alaltaieri. ,,TOATA Scriptura este de Dumnezeu insuflată” (II Tim 3, 16) deci toata nu numai o parte.
12. In Biblia ortodoxa gasim cuvantul preot sfintit de apostoli. La sectari cuvantul preot = batrin, deci un om oarecare de rind, mare greseala. Preotul este preot pus de sfintii Apostoli. Vezi Iacov 5, 14.
Prima carte in romaneste este Liturghierul de la 1545 de la Minastirea Bistrita, R. Valcea; Evangheliarul lui Coresi, Brasov 1560; Noul Testament de la Alba Iulia, 1648; Bibia de la Bucuresti, 1688; Cazania lui Varlaam, Iasi 1643; Marturisirea de credinta a lui Petru Movila, 1642; Biblia de la Blaj, 1743; Biblia lui A Saguna, ilustrata, Sibiu 1853; Biblia de la 1911, de la Bucuresti; Biblia de la Iasi, 1883; Biblia de la Bucuresti, 1914; Biblia lui Galaction, Bucuresti 1936 dupa originalul ebraic; Noul Testament de la Cluj, 1941 de N. Colan; 100 000 Biblii Buc. 1975; 100 000 Biblii Buc. 1982-1983; Noul Testament 300000 1968, 1975, 1983; Mica Biblie mai multe editii. Sirbii au tiparit 500 000 Biblii, Românii 300000, iar grecii foarte putine. Aceste Biblii sint ale Bisericii, numai acestea sa le cititi. Ei se lauda cu un ratacit Cornilescu, care i-a dus la pierzare. Daca au aparut recent, de unde sa aiba ei Biblia cea adevarata?”
Parintele Ilie Cleopa

luni, 9 decembrie 2013

Sfintele Moaste ale Părintelui Gheorghe Calciu

Un miracol s-ar fi petrecut la Mânăstirea Petru Vodă din judeţul Neamţ, spun călugării. Trupul neînsufleţit al părintelui Calciu a fost găsit mumificat, la 7 ani de la moarte. 

Duhovnicul a fost deshumat după ce unul dintre monahi a visat că acesta îi cerea să fie dezgropat. Călugării au fost uimiţi să vadă că trupul duhovnicului este intact şi au cerut ca acesta să fie trecut în rândul sfinţilor. 



Doamne ajută iubiți frați ai mei !

Teoria ce demonstrează existența lui Dumnezeu

 Albert Einstein, demonstrând existența lui Dumnezeu. 
  
Cu toții cunoaștem diverși oameni care resping existența Domnului pe temeiul științei, dar ei nu știu că știința ar trebuii să meargă mână-n mână cu Religia spre descoperirea adevărului. Vă invit să urmăriți teoria lui Albert Einstein ! 
  


Conchidem că ”lipsa lui Dumnezeu reprezintă răul în lume”, sub nici o formă Dumnezeu nu e rău pentru că există răul, dacă n-ar exista răul ar dispărea și liberul arbitru și plăcerea prezenței lui Dumnezeu în viețile noastre. 

Articol personal - Bogdan Ioanid

sâmbătă, 7 decembrie 2013

Rugăciunea, salvarea din gheenă

 Iubiți frați ai mei, după cum spuneam într-un articol anterior, noi ne adresăm Domnului prin rugăciune, iar Domnul se adresează nouă prin Sfântă Scriptură și Sfinții Părinți. 
  
 După cum ne-a lăsat moștenire Părintele Arsenie Boca, Părintele Ilie Cleopa și Sfinții Părinți, vă recomand rugăciunea trăitoare, iar când apar problemele și nu aveți la îndemână o carte de rugăciuni sau sunteți prea deznădăjduiți, să spuneți fraților rugăciunea ”Tatăl  Nostru” de nouă ori, că mai apoi să constatați că problemele se atenuează sau dispar. 
  
 Trăim în era tehnologiei așa că voi atașa în rândurile următoare un Ceaslov Ortodox în format pdf, totul gratuit ! 
  
  
 Nu vreau să distrug plăcerea lecturii, să nu socotiți că aș dori asta, căci m-au tot întrebat oamenii dacă e corect ceea ce fac.  
  
 În schimb argumentul meu a fost simplu, ofer tuturor o alternativă sigură și gratuită de a comunica mai ușor cu Dumnezeu în caz că sunt în dificultate. 
  
 După ce gustați dulceața rugăciunii sigur veți dori să continuați, sunt atâtea persoane pentru care nu ne-am rugat de multă vreme, sau chiar pentru noi înșine, doar să citim puțin cuprinsul și vom vedea că avem nevoie de puțin timp cu Dumnezeu, să fim sinceri și trăitori, să nu facem asta doar pentru a scăpa, rugați-vă să fiți auziți, nu să fiți achitați de o așa zisă datorie.


Articol personal - Bogdan Ioanid

vineri, 6 decembrie 2013

Sfantul Nicolae - La multi ani iubiti frati !

In primul rand as dori sa va urez ”La multi ani!” de sarbatoarea Sfantului Nicolae, numele fiind una din cele mai dominante peceti ce se pune omului in urma Sfantului Botez.

Sfantul Nicolae, unul dintre cei mai populari sfinti din calendar, este praznuit la 6 decembrie. De origine greceasca (Nikolaos), numele este format din doua cuvinte: nike, „victorie“ (de la nikao, „a invinge“), si laos, „popor“, putandu-se talmaci prin „obsteasca biruinta“.


In randurile de mai jos voi posta acatistul Sfantului Nicolae, caci daca nu ati putut merge la slujba, acum il puteti citi in cele din urma acasa. Doamne ajuta iubiti frati ai mei !

Rugaciunile incepatoare :

In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, Amin.

Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie !
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie !
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie !

Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, Care pretutindenea esti si toate le implinesti, Vistierul bunatatilor si datatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi, si ne curateste pe noi de toata intinaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi !
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi !
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi !

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Preasfanta Treime, miluieste-ne pe noi. Doamne, curateste pacatele noastre. Stapane, iarta faradelegile noastre. Sfinte, cerceteaza si vindeca neputintele noastre, pentru numele Tau.

Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Tatal nostru, Care esti in ceruri, sfinteasca-Se numele Tau, vie imparatia Ta, fie voia Ta, precum in cer si pe pamant. Painea noastra cea spre fiinta, da ne-o noua astazi, si ne iarta noua gresalele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri. Si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel rau.

Pentru rugaciunile Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, ale Sfintilor Parintilor nostri si ale tuturor Sfintilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi. Amin.
Condacele si Icoasele
Condacul 1 :
Cel ce versi mir de mult pret la toata lumea si mie celui nevrednic si mai mult decat toti pacatos, daruieste-mi ca sa-ti aduc tie cantare, Parinte Nicolae. Tu, ca cel ce ai indraznire catre Dumnezeu, slobozeste-ma din toate necazurile ca sa cant tie : bucura-te, Sfante Ierarhe Nicolae, mare facator de minuni!
Icosul 1 :
Aratatu-te-ai in vis imparatului celui cinstitor de Dumnezeu si pentru moartea voievozdor acelora l-ai ingrozit pe el si degrab ascultand de porunca ta, Nicolae, a poruncit ca sa-i libereze pe dansii. Pentru aceea ei au fost cuprinsi de bucurie si de frica, iar eu cu dansii graiesc tie, Sfinte Nicolae :
Bucura-te, capul cel sfintit;
Bucura-te, cel ce ai sfaramat capul cel diavolesc cu rugaciunile tale;
Bucura-te, slujitorule al Imparatului tuturor;
Bucura-te, ajutatorul celor credinciosi;
Bucura-te, intarirea Ortodoxiei;
Bucura-te, pierzatorul celor fara de lege;
Bucura-te, cel ce esti insuflat cu suflarea Duhului Sfant;
Bucura-te, cel ce ai pierdut viforul multimii zeilor;
Bucura-te, cel ce esti dimpreuna vorbitor cu ingerii;
Bucura-te, izgonitorul demonilor;
Bucura-te, graiule al dumnezeiestilor cuvinte;
Bucura-te, cel ce ai astupat gurile ereticilor;
Bucura-te, Sfinte Ierarhe Nicolae, mare facator de minuni !
Condacul 2 :
Pe pamant, al doilea Inaintemergator te-ai aratat, Nicolae, spre mustrarea faradelegilor; ci acela a mustrat pe Irod, savarsitorul faradelegii, iar tu ai rusinat pe Arie cel orbit cu eresul; si toata lumea ai voit sa o curatesti de invataturile lui cele nedrepte, si turma ta a o lumina, ca un parinte si invatator. Pentru aceea cantam lui Dumnezeu : Aliluia !
Icosul 2 :
Vrand dimineata, Avlavie, dupa porunca imparatului, sa scoata pe cei legati din temnita la taiere, tu, cu minunile tale, mai inainte ai apucat prin vis si ingrozindu-l pe el, ai zis : nimic sa nu faci barbatilor acestora, ca nevinovati sunt spre taiere; pentru aceea si noi cu dansii graim tie, Nicolae marite :
Bucura-te, mare facatorule de minuni;
Bucura-te, grabnic ajutatorule;
Bucura-te, cald folositorule;
Bucura-te, cercetatorul celor necajiti;
Bucura-te, limanul cel lin al celor inviforati;
Bucura-te, mangaierea celor ce plang;
Bucura-te, hranitorul celor flamanzi;
Bucura-te, povatuitorul celor orbi;
Bucura-te, bogatia saracilor;
Bucura-te, toiagul cel tare al batranetilor;
Bucura-te, cununa Bisericii;
Bucura-te, parintele saracilor si bun daruitorule;
Bucura-te, Sfinte Ierarhe Nicolae, mare facator de minuni!
Condacul 3 :
Am auzit, Nicolae, de minunile tale si m-am spaimantat, ca de bucurie si de frica fiind cuprins, ce am a raspunde, nu ma pricep. Ci tu, cu rugaciunile tale cele treze, lumineaza-mi mintea ca sa cant lui Dumnezeu dimpreuna cu tine : Aliluia !
Icosul 3 :
Arhanghelii cu ingerii se minuneaza, parinte, de credinta ta cea tare catre Dumnezeu; apostolii cu proorocii se lauda cu tine; oamenii cei dreptcredinciosi spre tine au nadejde. Pentru aceasta si eu, desi sunt nevrednic, graiesc tie, Sfinte Nicolae :
Bucura-te, cel ce impreuna-locuitor esti cu ingerii;
Bucura-te, cel ce aduci intristare diavolilor;
Bucura-te, cel ce esti slujiitor asemenea lui Grigorie Teologul in preotie;
Bucura-te, cu Ioan Gura de Aur dimpreuna vorbitorule;
Bucura-te, prietenul marelui Vasile;
Bucura-te, ca dimpreuna cu dansii tai eresurile;
Bucura-te, cel ce porti o credinta cu dansii;
Bucura-te, ca faci minuni spre impacare;
Bucura-te, ca tu cureti lumea de multimea zeilor;
Bucura-te, cel ce ai vorbit mai dinainte despre cinstirea Nascatoarei de Dumnezeu in Biserica;
Bucura-te, ca rusinand pe Arie inselatorul la sobor l-ai invins;
Bucura-te, ca pe fecioarele acelea le-ai oprit de la impreunarea cea desfranata cu ajutorul tau;
Bucura-te, Sfinte Ierarhe Nicolae, mare facator de minuni !
Condacul 4 :
O, mare facatorule de minuni Nicolae, desi pe fecioarele acelea vrea tatal lor sa le dea, pentru saracie, la desfranare, tu, parinte, mai inainte apucind, aur din destul tatalui lor ai dat. Pentru aceea, nepricepind ei de unde se facea aceasta, minunandu-se, au cantat lui Dumnezeu cantarea : Aliluia !
Icosul 4 :
Ca sa arati a ta mare milostivire catre cei saraci, preafericite, batranului noaptea intru ascuns trei legaturi de galbeni de aur ai dat, izbavindu-l pe el si pe fetele lui de la caderea in pacat. Pentru aceea auzi de la toti :
Bucura-te, vistieria milei lui Dumnezeu;
Bucura-te, primirea mai inainte a cunostintei Lui;
Bucura-te, datatorule al bunatataor lui Dumnezeu;
Bucura-te, hrana si bucuria celor ce alearga catre tine;
Bucura-te, paine de hrana neimputinata celor lipsiti;
Bucura-te, bogatie de Dumnezeu daruita celor ce vietuiesc in lipsa pe pamant;
Bucura-te, ridicarea grabnica a saracilor;
Bucura-te, limpede cugetare celor necajiti;
Bucura-te, ca esti bland ascultator celor neputinciosi;
Bucura-te, dulceata a toata lumea;
Bucura-te, mirele celor trei fete;
Bucura-te, izbavitorul necazurilor mele cu rugaciunile tale;
Bucura-te, Sfinte Ierarhe Nicolae, mare facator de minuni !
Condacul 5 :
Catre biserica ta mergand oarecand Vasile, sarguindu-se sa-ti aduca dar, a fost rapit de agareni si l-au dat pe el ostasii lui Amira stapanului lor spre slujba; iar parintii lui, desi erau intristati, insa n-au incetat a indrepta catre tine rugaciuni si, trecind ziua praznicului tau, de catre seara, l-ai pus pe el inaintea lor si, vazand ei aceasta minune, cu tine cantare de bucurie lui Dumnezeu cantau: Aliluia!
Icosul 5 :
Mergand fiul lui Agricola sa dea un pahar lui Amira a stat inaintea lui cu frica; iar tu, parinte, rugat fiind de parintii lui l-ai izbavit pe el din mainile lui in acel ceas; pentru aceea cu dansii graim tie, Nicolae, ca unui bun pastor;
Bucura-te, ierarhul Domnului;
Bucura-te, luminata propovaduire a crestinatatii;
Bucura-te, cel ce porti nume de biruinta;
Bucura-te, starpirea patimilor celor neroditoare;
Bucura-te, aducerea de roada a pomilor celor duhovnicesti;
Bucura-te, indreptatorul dreptcredinciosilor;
Bucura-te, pradarea paganatatii;
Bucura-te, doctorul cel fara de plata;
Bucura-te, ca in dar ai luat, in dar imparti tamaduiri;
Bucura-te, al celor neputinciosi bun pastor;
Bucura-te, cel ce izgonesti dintre noi pe slujitorii cei diavolesti;
Bucura-te, desfatarea a toata lumea;
Bucura-te, Sfinte Ierarhe Nicolae, mare facator de minuni !
Condacul 6 :
Minunata s-a aratat nasterea ta, Nicolae, credincios fiind tu pe pamant, din vremea nasterii tale; ca ai supt numai din sanul cel drept si de la sanul maicii tale te-ai cunoscut facator de minuni; pentru aceea si acum cu tine cantam lui Dumnezeu: Aliluia !
Icosul 6 :
De impresurarile diavolesti izbaveste pe oameni, parinte, cu rugaciunile tale, cel ce cu raurile sudorilor tale ai stins multimea zeilor celor pagani; pentru accea si acum daruieste vindecari neputintelor noastre, ierarhe, ca sa te laudam pe tine zicand :
Bucura-te, Nicolae;
Bucura-te, facatorule de minuni;
Bucura-te, ierarhe;
Bucura-te, preacuvioase;
Bucura-te, preafericite;
Bucura-te, cel ce esti cu nume mare;
Bucura-te, preamarite;
Bucura-te, hranitorul postitorilor;
Bucura-te, invatatoral infranarii;
Bucura-te, indreptarea celor rataciti;
Bucura-te, ca altceva nu stim sa graim fara numai : bucura-te;
Bucura-te, ca prin tine ne indestulam de lumina;
Bucura-te, Sfinte Ierarhe Nicolae, mare facator de minuni !
Condacul 7 :
Avand vicleana cunostinta Arie a inceput a invata eresurile cele fara de Dumnezeu si a intrat in turma ta, ca un lup, vrand ca o fiara sa o apuce; dar tu, prealaudate, degrab alergand catre Stapanul, cu rugaciunile tale ai izgonit toata nebunia lui si ca pe o fiara cumplita l-ai surpat. Pentru aceea cu tine, Nicolae, cantam lui Dumnezeu, Celui ce ti-a dat tie aceasta putere : Aliluia !
Icosul 7 :
Mai inainte impotrivindu-te eresului lui Arie, cel de trei ori blestemat, ai rusinat a lui fara de Dumnezeu invatatura si ca pe al doilea Iuda surpandu-l l-ai lasat. Pentru aceea si noi graim tie neincetat :
Bucura-te, intaistatatorule pe scaunul Mirelor;
Bucura-te, mare ierarh al Lichiei;
Bucura-te, cale neratacita a celor ce inoata pe mare;
Bucura-te, timpan, care dai sunet de dumnezeiasca glasuire;
Bucura-te, chimval bine rasunator;
Bucura-te, trambita Sfantei Treimi;
Bucura-te, ca ai stricat trambita eresurilor lui Arie;
Bucura-te, zicea tie Constantin;
Bucura-te, a grait tie Avlavie;
Bucura-te, a adus tie tatal cu fetele;
Bucura-te, au grait Agricola cu Vasile;
Bucura-te, ca prin tine de mania potopului izbavindu-ne, pace cu Dumnezeu aflam;
Bucura-te, Sfinte Ierarhe Nicolae, mare facator de minuni !
Condacul 8 :
Minune dumnezeiasca te-ai aratat, fericite, celor ce alergau la biserica ta, de Dumnezeu purtatorule, de multe feluri de necazuri si navaliri izbavindu-i, parinte, pe cei ce dupa Dumnezeu, spre tine cu credinta si-au pus nadejdea, cantand : Aliluia !
Icosul 8 :
Ca cel ce ai indraznire catre Hristos, Nicolae, ca turma Lui pazesti de lupii cei vazuti si nevazuti si de catre cei ce scapa sub acoperamantul tau nu te intorci, si noua celor ce suntem invaluiti de ganduri si de lucruri viclene, da-ne mana de ajutor, parinte, ca sa te laudam pe tine zicand :
Bucura-te, Nicolae prealaudate;
Bucura-te, intarirea Mirelor;
Bucura-te, podoaba Lichiei;
Bucura-te, carmuitorule cel bun;
Bucura-te, ca dimpreuna cu ingerii salti;
Bucura-te, caci cu arhanghelii te veselesti;
Bucura-te, ca fara materie cu heruvimii slujesti Facatorului;
Bucura-te, ca pe Arie, diavolul cel intrupat, l-ai surpat;
Bucura-te, cel ce daruiesti bun miros;
Bucura-te, cel ce respingi mirosul cel rau;
Bucura-te, albeala, care speli patimile;
Bucura-te, roseala, care acoperi pacatele;
Bucura-te, Sfinte Ierarhe Nicolae, mare facator de minuni !
Condacul 9 :
Nu pricepem de unde vom incepe a-ti aduce lauda, parinte. Care cantare iti vom canta? Sau cu ce cununi te vom incununa ? Ca, de ne vom aduce aminte de voievozi, ne minunam; de Vasile, ne miram; despre fecioarele acelea, nu ne pricepem ce sa graim; de toti numai ne minunam si impreuna cu tine lui Dumnezeu, Celui ce ti-a dat tie cele preamarite, lauda Ii trimitem, cantand cantarea : Aliuia !
Icosul 9 :
Vazand Stapanul a toate neamul omenesc pierzandu-se cu eresul nebuniei lui Arie, pe tine te-a dat mustrator nebuniei lui. Dar tu, parinte, de la masa invataturii dumnezeiesti, ca pe un urat, l-ai lepadat; iar pe noi cu faramiturile Ortodoxiei ne miluiesti, ca sa cantam tie :
Bucura-te, Nicolae, Israelul cel nou;
Bucura-te, sabie ascutita, care tai nedumnezeirea;
Bucura-te, intarirea credinciosilor;
Bucura-te, omorarea celor fara de lege;
Bucura-te, cel ce ai luat Duhul Sfant ca un porumb;
Bucura-te, cel ce ineci duhurile cele viclene in marea cea de foc;
Bucura-te, porumbelul Domnului;
Bucura-te, cursa prinzatoare asupra celui viclean;
Bucura-te, cel ce daruiesti celor legati slobozire;
Bucura-te, ca ai legat eresurile cele fara de Dumnezeu;
Bucura-te, ca deschizi gurile ortodocsilor;
Bucura-te, ca legi gurile celor vicleni;
Bucura-te, Sfinte Ierarhe Nicolae, mare facator de minuni !
Condacul 10 :
Auzit-am pe Vasile acela graind si inaintea tuturor spunand minunile tale, pe care le-ai facut cu dinsul, parinte; si minunandu-ne, am preamarit puterea ta cea data tie de Dumnezeu; ca tu, ca un bun pastor, degrab alergi catre cei ce te roaga pe tine si pentru toti te rogi lui Dumnezeu si Stapanului cantand : Aliluia !
Icosul 10 :
Izbaveste-ne, parinte, cu rugaciunile tale, ca si pe Vasile acela. Auzi-ne, preacuvioase, cu auzul tau, precum ai auzit pe voievozii cei legati. Da-ne mana de ajutor, Nicolae, precum ai dat celor ce fusesera invaluiti in mare, ca sa graiesc tie acestea :
Bucura-te, al doilea Moise
Bucura-te, tabla duhovniceasci;
Bucura-te, haina preotiei;
Bucura-te, mai inainte aratatorul dreptatii;
Bucura-te, intunecatorul nedreptatii;
Bucura-te, de Dumnezeu incununate ierarhe;
Bucura-te, cel ce ingradesti gurile celor hulitori de Dumnezeu;
Bucura-te, lumina cea aprinsa cu dumnezeiasca vapaie;
Bucura-te, ca ai stins vapaia cea diavoleasca;
Bucura-te, aur de Dumnezeu lamurit;
Bucura-te, ca ai afundat pe satana, ca plumbul in adanc;
Bucura-te, margaritar mult-luminos;
Bucura-te, Sfinte Ierarhe Nicolae, mare facator de minuni !
Condacul 11 :
Tu esti pastorul cel bun, Nicolae, ca pe turma ta o povatuiesti catre pasunea cea duhovniceasca si din izvorul raiului o adapi pe ea. Pentru aceea impreuna cu tine cantam lui Dumnezeu : Aliluia !
Icosul 11 :
Pom al raiului fiind, fericite, ca ai stalpari de rugaciuni neincetate catre Dumnezeu, da-ne noua sub umbra acelora totdeauna a ne umbri ca sa graim tie:
Bucura-te, vietuitorule in locasul Celui Preainalt;
Bucura-te, cel ce ai inecat pe fiii diavolesti;
Bucura-te, pazitorul randuielii tale;
Bucura-te, mitropolite;
Bucura-te, ca ai rusinat basmul eresurilor lui Arie;
Bucura-te, maica multimii popoarelor pamantesti;
Bucura-te, rana multimii diavolilor;
Bucura-te, parinte si invatatorule;
Bucura-te, ca pe dascalul eresurilor l-ai rusinat;
Bucura-te, cel ce ai cinstit caruntetile, infrumusetandu-le cu intelepciune duhovniceasca;
Bucura-te, cel ce ai rusinat caruntelele lui Arie cele urate;
Bucura-te, ca prin tine ne-am invatat a ne inchina Ziditorului in Treime;
Bucura-te, Sfinte Ierarhe Nicolae, mare facator de minuni !
Condacul 12 :
Inlelepciunea ta cea intru tot cinstita pe Arie cel ratacit l-a rusinat, si mintea ta a stricat multimea zeilor; mantuieste si sufletele noastre cele ratacite si ne invata a canta cu tine lui Dumnezeu : Aliluia !
Icosul 12 :
Cu inima ne-am spaimantat, cu sufletul ne-am tulburat, cu limba nu pricepem ce sa graim, fara numai acestea :
Bucura-te, cel ce esti mai mare intre preoti;
Bucura-te, cel ce esti intaistatator pe scaunul Mirelor;
Bucura-te, impreuna-sezatorule pe scaun cu apostolii;
Bucura-te, cel ce esti lumina inalta;
Bucura-te, cel ce ai surpat inaltariie gandurilor celor diavolesti ale lui Arie celui barfitor;
Bucura-te, radacina dumnezeiescului pom;
Bucura-te, ca ai taiat radacina eresurilor satanei;
Bucura-te, pomul cel sadit de ingeri;
Bucura-te, cel ce ai incuiat pe ingerul satanei intru adanc;
Bucura-te, liman lin al celor invaluiti;
Bucura-te, bun carmuitor al corabiei celei duhovnicesti;
Bucura-te, ca prin tine ne invrednicim de viata cea fara de sfarsit;
Bucura-te, Sfinte Ierarhe Nicolae, mare facator de minuni !
Condacul 13 :
( acest condac se zice de trei ori )
O, preaminunate parinte Nicolae, plangem si alergam catre al tau sprijin, aducand tie acum aceasta putina rugaciune, ca sa ne izbavesti de chinul cel de veci cu rugaciunile tale, ierarhe prealaudate, si ne invredniceste vesnicei imparatii, ca dimpreuna cu tine sa cantam cantarea lui Dumnezeu : Aliluia !
O, preaminunate parinte Nicolae, plangem si alergam catre al tau sprijin, aducand tie acum aceasta putina rugaciune, ca sa ne izbavesti de chinul cel de veci cu rugaciunile tale, ierarhe prealaudate, si ne invredniceste vesnicei imparatii, ca dimpreuna cu tine sa cantam cantarea lui Dumnezeu : Aliluia !
O, preaminunate parinte Nicolae, plangem si alergam catre al tau sprijin, aducand tie acum aceasta putina rugaciune, ca sa ne izbavesti de chinul cel de veci cu rugaciunile tale, ierarhe prealaudate, si ne invredniceste vesnicei imparatii, ca dimpreuna cu tine sa cantam cantarea lui Dumnezeu : Aliluia !
Apoi se zice iarasi Icosul intai
Aratatu-te-ai in vis imparatului celui cinstitor de Dumnezeu si pentru moartea voievozdor acelora l-ai ingrozit pe el si degrab ascultand de porunca ta, Nicolae, a poruncit ca sa-i libereze pe dansii. Pentru aceea ei au fost cuprinsi de bucurie si de frica, iar eu cu dansii graiesc tie, Sfinte Nicolae :
Bucura-te, capul cel sfintit;
Bucura-te, cel ce ai sfaramat capul cel diavolesc cu rugaciunile tale;
Bucura-te, slujitorule al Imparatului tuturor;
Bucura-te, ajutatorul celor credinciosi;
Bucura-te, intarirea Ortodoxiei;
Bucura-te, pierzatorul celor fara de lege;
Bucura-te, cel ce esti insuflat cu suflarea Duhului Sfant;
Bucura-te, cel ce ai pierdut viforul multimii zeilor;
Bucura-te, cel ce esti dimpreuna vorbitor cu ingerii;
Bucura-te, izgonitorul demonilor;
Bucura-te, graiule al dumnezeiestilor cuvinte;
Bucura-te, cel ce ai astupat gurile ereticilor;
Bucura-te, Sfinte Ierarhe Nicolae, mare facator de minuni !
si Condacul intai
Cel ce versi mir de mult pret la toata lumea si mie celui nevrednic si mai mult decat toti pacatos, daruieste-mi ca sa-ti aduc tie cantare, Parinte Nicolae. Tu, ca cel ce ai indraznire catre Dumnezeu, slobozeste-ma din toate necazurile ca sa cant tie : bucura-te, Sfante Ierarhe Nicolae, mare facator de minuni!
Dupa aceea se citeste aceasta
RUGACIUNE - catre Sfantul Nicolae
O, preabunule parinte Nicolae, pastorul si invatatorul celor ce alearga cu credinta catre a ta folosire si cu fierbinte rugaciune te cheama pe tine, sarguieste degrab a le ajuta; izbaveste turma lui Hristos de lupii cei ce o rapesc pe ea, si toate partile crestinesti le ocroteste si le pazeste prin sfintele tale rugaciuni de galcevile lumesti, de cutremur, de venirea altor neamuri, de robie si de razboiul cel dintre noim, de foamete, de potop, de sabie, de boala si de moarte grabnica; si precum ai miluit pe cei trei barbati care sedeau in temnita si i-ai izbavit pe ei de mania imparatului si de taierea sabiei, asa ne miluieste si pe noi cei ce cu mintea, cu cuvintul si cu lucrul suntem intru intunericul pacatelor si ne izbaveste de mania lui Dumnezeu si de chinul cel vesnic ca, prin solirea ta, cu ajutorul, cu mila si cu harul lui Hristos, Dumnezeu sa ne dea viata lina si fara de pacat, ca sa vietuim in veacul acesta, si de partea starii de-a stanga sa ne izbaveasca, si in partea de-a dreapta, impreuna cu toti sfintii, sa ne invredniceasca. Amin.

joi, 5 decembrie 2013

Deznădejdea este motorul nădejdii

”Unde sunt doi sau trei adunați în Numele Meu, sunt și Eu în mijlocul lor” (Matei 18: 20)


”O expresie fundamentală a unei stări de devastare interioară este deznădejdea !”


Iubiți frați ai mei, ascultați mai multe și mai bune decât aș putea eu să vă spun vis-a-vis de deznădejde. Fiecare om simte asta mai des decât fericirea adesea !

Pe lângă asta, vă voi prezenta o carte a lui Siluan Athonitul, ”Între iadul deznădejdii și iadul smereniei”, click aici pentru a downloada această carte !

Sper ca niciodată să nu deznădăjduim astfel încat să ne rănim, iubiți frați ai mei ! Doamne ajută !

marți, 3 decembrie 2013

Isihasm, Kabbala, Yoga - Comparaţii, analize şi interpretări

În cuprinsul acestei lucrări s-a încercat surprinderea, în sens comparativ şi analitic, a trei mişcări de maximă importanţă pentru istoria religioasă a omenirii, observând aspectele care le separă sau punctele în care pare că se întâlnesc, din dorinţa de a preciza, cu mai multă fermitate şi precizie, sensul ascezei şi misticii creştine şi raportul acesteia cu sistemele mistice similare ale altor religii.

Astfel, am observat faptul că asceza creştină este o cale luminată de raţiune şi de credinţă, de rugăciune şi de ajutorul lui Dumnezeu, o cale de-a lungul căreia firea umană se curăţă de păcate. În acest sens, îndrumătorii duhovniceşti acordă o mare importanţă pocăinţei, ca premergătoare a ascezei, rugăciunea lui Iisus fiind o rugăciune specifică pocăinţei.

Pocăinţa deţine un rol capital şi permanent în spiritualitatea creştină, ea înseamnă nu numai regretarea trecutului, ci şi transformare totală, înnoirea modului de a ne raporta la Dumnezeu. Prin urmare, pocăinţa nu este un acces de remuşcări şi autocompătimire, ci o convertire, o recentrare a întregii noastre vieţi pe Sfânta Treime


duminică, 1 decembrie 2013

Romania creștină ortodoxă

  Astăzi se împlinesc 95 de ani de la Unirea Transilvaniei, Banatului, Crisanei și Maramureșului cu Regatul Român la Alba-Iulia, un moment istoric fundamental pentru evoluția României moderne. 
    
 Reflectând la semnificațiile acestui eveniment, acest moment în care s-a scris una dintre cele mai importante pagini ale istoriei noastre moderne, putem înțelege că Marea Unire nu a fost numai opera unor politicieni vizionări, ci rezultatul voinței unei națiuni întregi:  
  
 - 1 decembrie 1918 reprezentând împlinirea unui ideal istoric.  
 - concretizarea visului mai multor generații de români! Dincolo de simbolistica sa. 
 - Marea Unire a deschis calea către consolidarea economică a României și a fost un pas esențial pentru maturizarea instituțiilor democratice ale statului. 
  
 Sărbătorirea Zilei Naționale este în același timp și un prilej de reflecție, când trebuie să rememorăm valorile pe baza cărora a fost creat statul român unitar: credința, corectitudinea, respectul pentru lege și solidaritatea.  
  
 Să nu uităm că o națiune unită este fundația unui stat puternic și fără implicarea activă a cetățenilor în societate, fără determinare, nu putem avea o Românie puternică, o țara demnă și prospera.